About Me
Tuesday, September 11, 2007
….în care spun cum trudesc la Canal...
9:08 PM | 
Publicat de
radu bailau
...deci într-o zi s-au hotărât aştia să facă grevă...şi mă refer la localnicii care lucrează în petrol... voiau sălarii mai mari... de fapt cam asta vor toţi, că de munca nu prea se ating, adică să scadă orele de muncă şi crească chenzina... şi au şi o guraaa, frate... dacă îi pui să facă ceva, ce normal ar trebui să facă, să vezi cam cât de mult te umpli de respect... mai ştim noi aşa şi pe alţii, popor muncitor...dacă nu ar fi închişi la culoare aş fi zis sigur că sunt urmaşii africani ai celor mai vitezi dintre traci (da’ şi cei mai leneşi)...ce mai am fi aşa olecuţă de verişori, de după mamă, după ce o viteaza dacă, care a plecat la plajă pe aici, că fu ofertă la agenţia de turism vizigotă şi nu s-o mai întors...
...da să ieşim din speculaţiile formării poporului gabonez şi să ne ancorăm în meandrele prezentului... cum spuneam: se pune de grevă... când se află, noi pe aici veseli: hip hip ura!!! băgăm oraş!!!... schimbăm un pic menu-ul şi bem şi o bericioaică că timp liber o să fie căcălău... că durează măcar vreo două, trei zile, altfel nu se numeşte grevă... vine şi ziua aia când tot gabonezu’ se pune pe revendicări...
...ora pornirii acţiunii de protest: luni zero de noapte... cum bine stă unui mândru popor, ca cel gabonez, greva începe cu o amânare... se amână pentru a doua zi... pe semne, că mai e de lucrat la strigături, la huiduieli, de scris pancarte şi mai ales de umplut peturile cu piatră de aia bună care face mult zornăit...
...eu ca românu, da’ şi francezii de prin preajmă ne temem pentru sănătatea noastră şi prima grijă e să întrebăm bucătaru’ dacă şi dânsu’ se alatură protestului... răspunsul vine ca o piatră în moalele capului: da, desigur, că da, că şi el e gabonez... panica se instalează... şi apare şi întrebarea firescă: ”şi noi, ce o să mâncăm?”... el ne spune că o să asigure doar strictul necesar şi anume un croissant şi apă minerală şi cazurile de urgenţa când la cerere o să ţi se facă o omletă, da’ numa’ cu depeşă de la medic...
...deja mă gândeam la câţi decibeli scoşi de stomac trebuie să merg la doctor pentru a lua scutire pentru omletă... apoi mi-am revenit, după ce un coleg mi-a spus că ştie el un restaurant unde se mănâncă foarte bine şi mai ieftin... nu trebuie să te duci doar în ziua de salar... zis şi făcut...
...ne înhăităm mai mulţi, asa un grup de vreo patru inşi, şi mergem la o bere şi la o friptană prin oraş... pasu’ e sprinten că „foamea a îngenuncheat popoare” şi luăm un taxi, în care şoferul era un băiet de băiet, de ăsta, de după „hut-urile gri”, şi a cărui maşină avea volanul cu blană şi cd la oglindă, şi în care, şi noi ne integrăm în atmosferă şi scoatem mâinile pe geam, da’ nu ca să ne dăm şmecheri, ci ca să ţinem portierele să nu se deschidă în mers... blana era, pe semne, de pe la vreo animală de asta, care se mai mănâncă doar pe aici, cu sos de usturoi, şi care în alte parţi e pe cale de dispariţie, şi e ocrotită de numa’ numa’... da’ nu suntem noi acu’ de pe la Greenpeace să apăram fauna protejată...
...ajungem, plătim omului... fac şi o cruce cu limba, că am ajuns întreg cu aşa maşină... în faţă, coborâm nişte scări, pe lângă malul un rău navigabil, care e, ca şi prin Paris, şi taie oraşul în două şi în care plutesc sacoşe şi peturi...apoi văd restaurantul...arată bine... ne punem la masă şi vine şi „fata”, adică mamaia că a fost colegă cu Napoleon, da’ se ţine bine... ne trânteşte un „bon soir” şi un „bien vienu a la Canal”... mi se taie puţin apetitul... sper ca mâncarea să fie mai bună decât ce îndică numele restaurantului... se comandă... prietenul, care ne a adus până aici, în Canal, spune şi pentru noi... se cere specialitatea casei...
...eu deja îmi imaginam o friptură suculentă asezonată cu tot felu’ şi pe lângă ea şi un sos de aurolac, că doar suntem în canal...:))
...vine şi mâncarea: ”antillope au chocolait”... deja îmi făceam griji pentru indigestia pe care am să o am după...
...acu’, că verişoara Sandei Marin are puţină treabă şi e plecată, am să spun ce şi cu: deci antilopa: muschiuleţ, cu un os să se vadă că nu e altceva, cu sos de cacao, care nu e dulce ci din contra, e foarte bun la gust, picant şi în acelaşi timp puţin acruţ, şi ca şi garnitură am banane verzi fierte şi cu manioc copt pe plită, ca la bunica gaboneză la ţară... mănânc pe nerespirate, aproape, încântat, de descoperirea culinară, chiar dacă aici tot ce zboară, târăşte sau zburdă pe savană se mănâncă, nu sunt toate aşa de rele la gust precum sună...
....se soarbe apoi o bere şi apoi se lasă să se sedimentează capra bine... sărumâna pentru masă...
...da să ieşim din speculaţiile formării poporului gabonez şi să ne ancorăm în meandrele prezentului... cum spuneam: se pune de grevă... când se află, noi pe aici veseli: hip hip ura!!! băgăm oraş!!!... schimbăm un pic menu-ul şi bem şi o bericioaică că timp liber o să fie căcălău... că durează măcar vreo două, trei zile, altfel nu se numeşte grevă... vine şi ziua aia când tot gabonezu’ se pune pe revendicări...
...ora pornirii acţiunii de protest: luni zero de noapte... cum bine stă unui mândru popor, ca cel gabonez, greva începe cu o amânare... se amână pentru a doua zi... pe semne, că mai e de lucrat la strigături, la huiduieli, de scris pancarte şi mai ales de umplut peturile cu piatră de aia bună care face mult zornăit...
...eu ca românu, da’ şi francezii de prin preajmă ne temem pentru sănătatea noastră şi prima grijă e să întrebăm bucătaru’ dacă şi dânsu’ se alatură protestului... răspunsul vine ca o piatră în moalele capului: da, desigur, că da, că şi el e gabonez... panica se instalează... şi apare şi întrebarea firescă: ”şi noi, ce o să mâncăm?”... el ne spune că o să asigure doar strictul necesar şi anume un croissant şi apă minerală şi cazurile de urgenţa când la cerere o să ţi se facă o omletă, da’ numa’ cu depeşă de la medic...
...deja mă gândeam la câţi decibeli scoşi de stomac trebuie să merg la doctor pentru a lua scutire pentru omletă... apoi mi-am revenit, după ce un coleg mi-a spus că ştie el un restaurant unde se mănâncă foarte bine şi mai ieftin... nu trebuie să te duci doar în ziua de salar... zis şi făcut...
...ne înhăităm mai mulţi, asa un grup de vreo patru inşi, şi mergem la o bere şi la o friptană prin oraş... pasu’ e sprinten că „foamea a îngenuncheat popoare” şi luăm un taxi, în care şoferul era un băiet de băiet, de ăsta, de după „hut-urile gri”, şi a cărui maşină avea volanul cu blană şi cd la oglindă, şi în care, şi noi ne integrăm în atmosferă şi scoatem mâinile pe geam, da’ nu ca să ne dăm şmecheri, ci ca să ţinem portierele să nu se deschidă în mers... blana era, pe semne, de pe la vreo animală de asta, care se mai mănâncă doar pe aici, cu sos de usturoi, şi care în alte parţi e pe cale de dispariţie, şi e ocrotită de numa’ numa’... da’ nu suntem noi acu’ de pe la Greenpeace să apăram fauna protejată...
...ajungem, plătim omului... fac şi o cruce cu limba, că am ajuns întreg cu aşa maşină... în faţă, coborâm nişte scări, pe lângă malul un rău navigabil, care e, ca şi prin Paris, şi taie oraşul în două şi în care plutesc sacoşe şi peturi...apoi văd restaurantul...arată bine... ne punem la masă şi vine şi „fata”, adică mamaia că a fost colegă cu Napoleon, da’ se ţine bine... ne trânteşte un „bon soir” şi un „bien vienu a la Canal”... mi se taie puţin apetitul... sper ca mâncarea să fie mai bună decât ce îndică numele restaurantului... se comandă... prietenul, care ne a adus până aici, în Canal, spune şi pentru noi... se cere specialitatea casei...
...eu deja îmi imaginam o friptură suculentă asezonată cu tot felu’ şi pe lângă ea şi un sos de aurolac, că doar suntem în canal...:))
...vine şi mâncarea: ”antillope au chocolait”... deja îmi făceam griji pentru indigestia pe care am să o am după...
...acu’, că verişoara Sandei Marin are puţină treabă şi e plecată, am să spun ce şi cu: deci antilopa: muschiuleţ, cu un os să se vadă că nu e altceva, cu sos de cacao, care nu e dulce ci din contra, e foarte bun la gust, picant şi în acelaşi timp puţin acruţ, şi ca şi garnitură am banane verzi fierte şi cu manioc copt pe plită, ca la bunica gaboneză la ţară... mănânc pe nerespirate, aproape, încântat, de descoperirea culinară, chiar dacă aici tot ce zboară, târăşte sau zburdă pe savană se mănâncă, nu sunt toate aşa de rele la gust precum sună...
....se soarbe apoi o bere şi apoi se lasă să se sedimentează capra bine... sărumâna pentru masă...
Etichete:
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Subscribe To
Posts
Comments
Subscribe To
Posts
Comments
0 comentarii:
Post a Comment