About Me
Tuesday, September 11, 2007
La vanatoare de nesimtiti…
9:02 PM | 
Publicat de
radu bailau
Daca vrei sa zbori asa mai mult fii sigur ca avionul cu care o faci va fi unu de ala mare... de nu se mai termina. Are cate noua randuri de scaune: trei pe stanga, trei pe dreapta si trei median. Cel mai claustrofobic moment e atunci cand esti prins pe mijloc. E mai ingust parca si toate is mai mici (in afara unei stewardese mare de abia se misca pe culoar si in timp ce o face, iti mai varsa si ceva in poala, si despre care cred ca totusi a intrat cu pile la Air France). Eu nu am avut noroc si am prins loc pe randu’ ala din mijloc. Langa mine se pune unu de dadea afara din scaun ca aluatu’ de cozonac din lighean. In fine, se pune omu’... pe locul respectiv, se face comod chiar si pe scaunu’ meu... Ma mai strang si eu da cat pot ca si eu is cam rotofei...
De ce ma iau de asta...se intreaba unii, ce grasii nu au voie in avion? Tu cum de zbori, ma vor intreba altii si mai carcotasi... problema cu nenea asta era ca pe langa ca avea numa’ impresii ca era si dansu’ un corp diplomatic african, care datorita pasaportului isi poate lua croissantu’ pe Charles-de-Gaulle, avea costum dupa cum stiti ca era frigutz pe la Paris, si peste costum un balon... ei bine nu si l-a scos ca a considerat ca nu e nevoie, ca pe avion astia nu au platit gazu si nu am caldura de la centrala... eu eram la pantaloni scurti si tricou plus ochelarii de impresie la gat si tot mi a fost cald iar dansului nu...si acu sa citez ceva care se potriveste cu situatia data: „...Nu se spala, fiindca a aflat ca sapunul ii subrezeste sistemul imunologic, nu isi dezlipeste camasa de pe corp, fiindca nutreste superstitii romantice, ramane fidel aceleasi perechi de sosete o saptamana, daca nu si mai mult, fiindca e mai comod. Nesimtitul zgomotos te ia in primire fara menajamente si te inrobeste fatis. Cel care miroase se furiseaza insinuant in apropierea ta, speculand la maximum resursele sudoriparului autohton. Si n doar pe ale lui. Aici de buna seama oferta te impinge in vertij... cele mai percutante senzatii sunt cele care vin dinspre subsuoara nesimtitului. Neatent la concavitati, nesimtitul te smulge din loc si te duce in universul sau sulfuros. Iar pentru asta e suficient sa ridice bratul. Efectul e fulgerator. Cine are ghinionul sa stea cu nasul la mica distanta de sursa emanatiilor simte ca-i fuge pamantul de sub picioare, autobuzul se comprima, fetele pasagerilor se lungesc ireal, pentru ca mai apoi sa se lateasca nemasurat, totul sta sub semnul prabusirii iminente. Ai vrea sa o iei la fuga dar nu poti... daca vrei sa atingi excelenta in nesimtire, e obligatoriu sa cochetezi cu perfectiunea. In cazul nesimtitului parfumat cu Cristian Dior, asta presupune imbinarea a doua sau mai multe izuri la fel de neplacute.”(R. Paraschivescu)
Cam asa era si distinsu’ meu coleg de scaun... m-a sufocat si cand nu m-a sufocat m-a terorizat... dupa ce s-a si descaltat, a pus sa asculte muzica la casti si in acelasi timp o si fluiera destul de tare... fara nicio legatura cu originalul... nu am putut scapa de fals chiar si dupa ce imi pusesem castile si ascultam ceva destul de tare...
In spate am avut alt specimen...pe avion te uiti la un film mananci o maslina, mai bei un suc, mai iei si cu paine...ecranul e din ala „touch-screen”...din alea tzishpe radiouri si filme iti alegi atingand monitoru’... ei am avut asa o madama pe la sfarsitu’ tineretii care m-a impins in scaun vreo patru ore... zic si eu nu ai vazut, nu stii nu-i nica, nicio rusine; nu le stim pe toate; da’ daca vezi ca asta din fata se misca cu tot cu scaun cand schimbi tu programul o lasi mai moale... apesimai fin ca doar esti o „lady”...
Intr-un timp il aveam pe Nea Fluierici asta in dreapta care ma teroriza sonor si olfactiv si in spate pe „madama” care imi schimba programele pe coloana vertebrala... la un moment dat am rabufnit: la asta ce sa i fac, sa l spal nu aveam cum, si atunci m-am ridicat in picioare sa o vad pe ticaloasa, dupa care m-am oferit sa ii arat cum se face sa nu ma mai terorizeze...a inteles in cele din urma da a mers mai greu...pot sa spun ca trecusem orecum de momentul ala in care voiam sa sar fara parasuta...
Am ajuns la destinatie mai mult lesinat decat viu si gata bolnavior, violat nazal de toate mirosurile si cu o durere de spate da cu frecventele la canale pe toate vertebrele.
De ce ma iau de asta...se intreaba unii, ce grasii nu au voie in avion? Tu cum de zbori, ma vor intreba altii si mai carcotasi... problema cu nenea asta era ca pe langa ca avea numa’ impresii ca era si dansu’ un corp diplomatic african, care datorita pasaportului isi poate lua croissantu’ pe Charles-de-Gaulle, avea costum dupa cum stiti ca era frigutz pe la Paris, si peste costum un balon... ei bine nu si l-a scos ca a considerat ca nu e nevoie, ca pe avion astia nu au platit gazu si nu am caldura de la centrala... eu eram la pantaloni scurti si tricou plus ochelarii de impresie la gat si tot mi a fost cald iar dansului nu...si acu sa citez ceva care se potriveste cu situatia data: „...Nu se spala, fiindca a aflat ca sapunul ii subrezeste sistemul imunologic, nu isi dezlipeste camasa de pe corp, fiindca nutreste superstitii romantice, ramane fidel aceleasi perechi de sosete o saptamana, daca nu si mai mult, fiindca e mai comod. Nesimtitul zgomotos te ia in primire fara menajamente si te inrobeste fatis. Cel care miroase se furiseaza insinuant in apropierea ta, speculand la maximum resursele sudoriparului autohton. Si n doar pe ale lui. Aici de buna seama oferta te impinge in vertij... cele mai percutante senzatii sunt cele care vin dinspre subsuoara nesimtitului. Neatent la concavitati, nesimtitul te smulge din loc si te duce in universul sau sulfuros. Iar pentru asta e suficient sa ridice bratul. Efectul e fulgerator. Cine are ghinionul sa stea cu nasul la mica distanta de sursa emanatiilor simte ca-i fuge pamantul de sub picioare, autobuzul se comprima, fetele pasagerilor se lungesc ireal, pentru ca mai apoi sa se lateasca nemasurat, totul sta sub semnul prabusirii iminente. Ai vrea sa o iei la fuga dar nu poti... daca vrei sa atingi excelenta in nesimtire, e obligatoriu sa cochetezi cu perfectiunea. In cazul nesimtitului parfumat cu Cristian Dior, asta presupune imbinarea a doua sau mai multe izuri la fel de neplacute.”(R. Paraschivescu)
Cam asa era si distinsu’ meu coleg de scaun... m-a sufocat si cand nu m-a sufocat m-a terorizat... dupa ce s-a si descaltat, a pus sa asculte muzica la casti si in acelasi timp o si fluiera destul de tare... fara nicio legatura cu originalul... nu am putut scapa de fals chiar si dupa ce imi pusesem castile si ascultam ceva destul de tare...
In spate am avut alt specimen...pe avion te uiti la un film mananci o maslina, mai bei un suc, mai iei si cu paine...ecranul e din ala „touch-screen”...din alea tzishpe radiouri si filme iti alegi atingand monitoru’... ei am avut asa o madama pe la sfarsitu’ tineretii care m-a impins in scaun vreo patru ore... zic si eu nu ai vazut, nu stii nu-i nica, nicio rusine; nu le stim pe toate; da’ daca vezi ca asta din fata se misca cu tot cu scaun cand schimbi tu programul o lasi mai moale... apesimai fin ca doar esti o „lady”...
Intr-un timp il aveam pe Nea Fluierici asta in dreapta care ma teroriza sonor si olfactiv si in spate pe „madama” care imi schimba programele pe coloana vertebrala... la un moment dat am rabufnit: la asta ce sa i fac, sa l spal nu aveam cum, si atunci m-am ridicat in picioare sa o vad pe ticaloasa, dupa care m-am oferit sa ii arat cum se face sa nu ma mai terorizeze...a inteles in cele din urma da a mers mai greu...pot sa spun ca trecusem orecum de momentul ala in care voiam sa sar fara parasuta...
Am ajuns la destinatie mai mult lesinat decat viu si gata bolnavior, violat nazal de toate mirosurile si cu o durere de spate da cu frecventele la canale pe toate vertebrele.
Etichete:
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Subscribe To
Posts
Comments
Subscribe To
Posts
Comments
0 comentarii:
Post a Comment