About Me
Showing posts with label friptura. Show all posts
Showing posts with label friptura. Show all posts
Saturday, October 18, 2008
In spatiu cu fripturistii!!!
2:29 PM | 
Publicat de
radu bailau
Acu’ cum trageam dintr-o narghilea, avui sclipirea romanului dinainte de alegeri si intelesei de ce vru Nea Mircea Geona sa trimita in spatiu romanu' calare pe rachete Nasa. Pai chestiunea sta cam asa: baietii din Nasa aveau ei asa proiect sa vaza cum miroase in spatiu. Si hop mana pe telefon la Geoana – “Alo, Mircea, auzi avem si noi asa de aflat cum miroasa acolo in vid, si cum stiu ca voi romanii sunteti cei mai buni in a mirosi totu’ de la mica spaga la branza de oi, nu ai vrea sa ne trimiti pe cineva de pe la tine ca sa-l trimitem sa vedem ce si cum?”...
Acu’ ii oficial miroase a friptura, da nu il mirosi unu de al nostru ci tot unu care se misca mai repede decat nea Geoana... care avu treaba pe la parlament si nu parca nici nepotii nu prea erau prin preajma ca fusesera in “Bambu”...
Prevad ca o sa creasca numarul de inrolari ale romanilor catre misiunile Nasa in spatiu, ca sa stea si dansii in miros de friptura... acu nici romanii nu prea sunt antrenati ca sa faca oarece experimente stiintifice, a poate ii nevoie sa se dea cu lavabil Hubble-ul sau sa monteze un rigips la Statia Spatiala Internationala... astia cosmonautii, nostri, cu Gutza in cashti, cer doar sa miroase si dansii a friptura ca aduc ei un pumn de faina pentru o mamaligutza si mujdeiu’...
Acu’ pe de alte parte ii mai bine in spatiu sa stai in miros de friptura decat sa fii prin Romanica unde dupa alegeri se pare ca o sa miroase de o sa ti mute nasu...
ps: poza ii, cu Romanica si sora ei racheta Moldova, din spatiu - drepturile apartin la rusi adara.by.ru
Etichete:
Tuesday, February 12, 2008
... care mi-a furat maimuta??...
...cum corcodusha fara ceva de dulce da spre caca ca „spray-u”, sa va mai spun ca pe aici pe la mine in rainforestu’ din fundu gradinii cum s-ar zice se pun capcane poate pica de o friptura mai pe la lumina lunii... sunt asa localnici care astepta sa pice si nu iepurasu sau caprioara ci maimutzica... intr-o zi una a picat in latz... noroc cu unu din colegi care trecea pe acolo, ca sa urce dealul sa prinda Celtelu’, (care ii o retea „high-quality”, adictalea se prinde numa pe munti si dealuri), si care a eliberat-o... vine multumit de fapta buna care a facut-o si ne povesteste ce si cum fu... aude si nenea vanatoru’ si iese un taraboi ca de ce i-a furat maimutza lui din latz...ca ce el vine sa-i ia puiu’ din fatza?...urat tare s-a terminat toata cearta... suparati foc! multi au plecat flamanzi de la bucatarie...ca puiu’ fu slabutz si alergat puternic inainte de prajeala, nu prea aveai pe ce sa te bazezi... ce-ar fi mers un borshuc de maimutzica...
Tuesday, September 11, 2007
….Reţeta zilei: ”Brochette de Python”….
... Reţeta zilei: Brochette de Python - se prinde una bucată piton; se taie bucăţi mici apoi se pregăşte focu’, nici prea pălălaie ca nu-i bun, se arde si se usucă sucu’; apoi mai pui langă cărniţă şi un avocado si o juma’ de ceapă şi apoi lângă o bere de aia bună; se serveşte cât e cald...
… “Brochette de python”, pentru cei de la Centrul Cultural German, vecinii lor de la Juridic şi British Council, pe româneşte înseamna: “frigărui de piton”…
…Să purced în a povesti cu cine şi mai ales cu ce şi cum se întâmplă…
…vin dăunăzi, pe la asfinţit, în tabăra de bază de aici de prin “Africile” mele… hărmălaie, zornăială, strigături, fluierături…
...ce se întămplase… un piton care ne a pus la dispoziţie teritoriul lui pentru a ne pune toate cele folositoare, de la camere, până la parcare şi altele, a avut proasta inspiraţie să vadă ce şi cum se mai întâmplă prin zona lui şi trecu aşa pe o latură de tabară să ajungă şi el la altă baltă... şi l-au zărit aştia şi păcatu’ lui era că erau şi nemâncaţi aşa mai pe seară... şi iaraşi păcat a fost că erau cam sătui de vită... şi numa’ ce vad pe unu că ţipa, altu’ că pune mâna pe machette şi dă i după dansu’ şi iei urma că scapă...
...din prima eu nu m-am prins care-i şpilul... mă aşteptam ca aştia să fi sărit să prindă monstru’ că era prin camp şi se temeau să nu intre prin ceva camere şi să te strângă de gât aşa când dormi... da’ nici pomeneală, ei erau mânaţi de maţu’ gol... şi de oportunitate: în oraş plăteai gros ca să îmbuci aşa şarpe pe la vreun restaurant cu specific african... nu se putea rata aşa pomană...
... dacă s-ar fi întâmplat in Vulturesti, judeţu’ Vaslui ar fi sunat cam aşa: -„Uăi Clement, tu vezi acolo?”...”-Ci vrai Uă, Francois?...Ci-ţi trebe?”...”–Uăi, uite un piton!”...”–Undi, Uă?”...”–Uite-l Uăi, acolo!”...şi Francois arată cu degetul către tufele apropiate... pitonul încă adulmeca aerul şi se mişca molcom... mai apar şi alţii când aud cuvântul piton... Clement:”-Uăi, io îmi bag picioarele mă duc să văd şi poate îl prind! Care se mai bagă, că nu dovedesc singur... Francois:”-Stai aşa că vin şi eu, să mai aduc şi pe James...James!!! Uăi James, hai că-i rost de frigărui... vină încoaci... ia şi cuţitu’”... James, Francois, Clement şi încă doi pe care nu-i ştiu după nume se bagă în tufişuri după saracu şarpe... ăsta mare şi el, gros cam cât braţu’ meu şi pe deasupra unde mai pui că era şi lunguţ... îl caută... încep să taie iarba pentru a vedea şi mai bine... îl prind, acu’ greu de abia începe... se aud înjurături: „-Ţine Uăi, de acolo... Prinde tu de aici... Ai grijă că se răsuceşte... nu da drumu’ la coadă, că ne strânge pe toţi!... Clement ţine de cuţit, prinde dăi la cap... Uăi Francois, asta îi hal de macetă, ci ai tu aici...nu vezi că nu taie... ascute-o bre şi tu mai bine... Uăi James, nu mai vorbi atât şi bagă-te la tăiat... Da, eu zic să-i taiem întai capu’ că pi urmă îl ducem noi aşa afară din iarbă... Termină-l mai repede că am dat peste nişte furnici de astea roş’ te chişcă şi apoi mori scărchinându-te...
... în sfârşit careva îi taie capu’ bestiei... începe a se zvârcoli, da’ nu-i nica... bine că moare acuşica... îl scot afară bravii noştri vânători de pitoni...
... se şi pun la cale menu-ri alese... care mai de care cu idei şi fantezii gastronomice pe bază de şarpe... se hotărâşte că până la urma îi mai bine să facă un foc pe plajă şi să-l facă grătar... frigărui mai bine zis... sar baieţii, se mişca cu talent şi adună repejor tot felul de uscături aduse de ocean şi încropesc un foc...mai încolo unu’ dihoacă şarpele... aşa pe nisip... scoate maţele, îl taie în bucăţi mai mici, de pus la frigare... se adună o ceată de vreo 20 haiduci de aştia africani... tăt mândri de ei, cu ce-au facut... si se pun pe povestit... se reconstituie firul acţiunii de prindere şi cum şase, dintre ei, cei mai băftoşi şi mai bărbaţi, desigur, au reuşit să o facă...
...se mâncă bine ce să spun...
...mă retrag oarecum oripilat de evenimentele la care am asistat... păi ia să fi venit aştia din Vultureşti, acu’ pe secetă, dupa ce şi au vândut şi vaca să fi mâncat şarpe...Ei?! Păi nu sărea WWF cu tot cu ursu’ panda de pe stemă, aşa un metru în sus că pitonu’ îi şarpe pe roşu, adictălea, pe cale de dispariţie?!... să răsucea, cred că, şi Brigit Bardo, chiar dacă, nu prea avea legătură cu câinii, se făceau aşa ad-hoc câteva... aici nica... obişnuinţă... dacă mai era Steve Irwin, fie-i crocodilu’ iertat, în viaţă plângea în el şi inima lui înţepată de coada peştanului...
… “Brochette de python”, pentru cei de la Centrul Cultural German, vecinii lor de la Juridic şi British Council, pe româneşte înseamna: “frigărui de piton”…
…Să purced în a povesti cu cine şi mai ales cu ce şi cum se întâmplă…
…vin dăunăzi, pe la asfinţit, în tabăra de bază de aici de prin “Africile” mele… hărmălaie, zornăială, strigături, fluierături…
...ce se întămplase… un piton care ne a pus la dispoziţie teritoriul lui pentru a ne pune toate cele folositoare, de la camere, până la parcare şi altele, a avut proasta inspiraţie să vadă ce şi cum se mai întâmplă prin zona lui şi trecu aşa pe o latură de tabară să ajungă şi el la altă baltă... şi l-au zărit aştia şi păcatu’ lui era că erau şi nemâncaţi aşa mai pe seară... şi iaraşi păcat a fost că erau cam sătui de vită... şi numa’ ce vad pe unu că ţipa, altu’ că pune mâna pe machette şi dă i după dansu’ şi iei urma că scapă...
...din prima eu nu m-am prins care-i şpilul... mă aşteptam ca aştia să fi sărit să prindă monstru’ că era prin camp şi se temeau să nu intre prin ceva camere şi să te strângă de gât aşa când dormi... da’ nici pomeneală, ei erau mânaţi de maţu’ gol... şi de oportunitate: în oraş plăteai gros ca să îmbuci aşa şarpe pe la vreun restaurant cu specific african... nu se putea rata aşa pomană...
... dacă s-ar fi întâmplat in Vulturesti, judeţu’ Vaslui ar fi sunat cam aşa: -„Uăi Clement, tu vezi acolo?”...”-Ci vrai Uă, Francois?...Ci-ţi trebe?”...”–Uăi, uite un piton!”...”–Undi, Uă?”...”–Uite-l Uăi, acolo!”...şi Francois arată cu degetul către tufele apropiate... pitonul încă adulmeca aerul şi se mişca molcom... mai apar şi alţii când aud cuvântul piton... Clement:”-Uăi, io îmi bag picioarele mă duc să văd şi poate îl prind! Care se mai bagă, că nu dovedesc singur... Francois:”-Stai aşa că vin şi eu, să mai aduc şi pe James...James!!! Uăi James, hai că-i rost de frigărui... vină încoaci... ia şi cuţitu’”... James, Francois, Clement şi încă doi pe care nu-i ştiu după nume se bagă în tufişuri după saracu şarpe... ăsta mare şi el, gros cam cât braţu’ meu şi pe deasupra unde mai pui că era şi lunguţ... îl caută... încep să taie iarba pentru a vedea şi mai bine... îl prind, acu’ greu de abia începe... se aud înjurături: „-Ţine Uăi, de acolo... Prinde tu de aici... Ai grijă că se răsuceşte... nu da drumu’ la coadă, că ne strânge pe toţi!... Clement ţine de cuţit, prinde dăi la cap... Uăi Francois, asta îi hal de macetă, ci ai tu aici...nu vezi că nu taie... ascute-o bre şi tu mai bine... Uăi James, nu mai vorbi atât şi bagă-te la tăiat... Da, eu zic să-i taiem întai capu’ că pi urmă îl ducem noi aşa afară din iarbă... Termină-l mai repede că am dat peste nişte furnici de astea roş’ te chişcă şi apoi mori scărchinându-te...
... în sfârşit careva îi taie capu’ bestiei... începe a se zvârcoli, da’ nu-i nica... bine că moare acuşica... îl scot afară bravii noştri vânători de pitoni...
... se şi pun la cale menu-ri alese... care mai de care cu idei şi fantezii gastronomice pe bază de şarpe... se hotărâşte că până la urma îi mai bine să facă un foc pe plajă şi să-l facă grătar... frigărui mai bine zis... sar baieţii, se mişca cu talent şi adună repejor tot felul de uscături aduse de ocean şi încropesc un foc...mai încolo unu’ dihoacă şarpele... aşa pe nisip... scoate maţele, îl taie în bucăţi mai mici, de pus la frigare... se adună o ceată de vreo 20 haiduci de aştia africani... tăt mândri de ei, cu ce-au facut... si se pun pe povestit... se reconstituie firul acţiunii de prindere şi cum şase, dintre ei, cei mai băftoşi şi mai bărbaţi, desigur, au reuşit să o facă...
...se mâncă bine ce să spun...
...mă retrag oarecum oripilat de evenimentele la care am asistat... păi ia să fi venit aştia din Vultureşti, acu’ pe secetă, dupa ce şi au vândut şi vaca să fi mâncat şarpe...Ei?! Păi nu sărea WWF cu tot cu ursu’ panda de pe stemă, aşa un metru în sus că pitonu’ îi şarpe pe roşu, adictălea, pe cale de dispariţie?!... să răsucea, cred că, şi Brigit Bardo, chiar dacă, nu prea avea legătură cu câinii, se făceau aşa ad-hoc câteva... aici nica... obişnuinţă... dacă mai era Steve Irwin, fie-i crocodilu’ iertat, în viaţă plângea în el şi inima lui înţepată de coada peştanului...
….în care spun cum trudesc la Canal...
...deci într-o zi s-au hotărât aştia să facă grevă...şi mă refer la localnicii care lucrează în petrol... voiau sălarii mai mari... de fapt cam asta vor toţi, că de munca nu prea se ating, adică să scadă orele de muncă şi crească chenzina... şi au şi o guraaa, frate... dacă îi pui să facă ceva, ce normal ar trebui să facă, să vezi cam cât de mult te umpli de respect... mai ştim noi aşa şi pe alţii, popor muncitor...dacă nu ar fi închişi la culoare aş fi zis sigur că sunt urmaşii africani ai celor mai vitezi dintre traci (da’ şi cei mai leneşi)...ce mai am fi aşa olecuţă de verişori, de după mamă, după ce o viteaza dacă, care a plecat la plajă pe aici, că fu ofertă la agenţia de turism vizigotă şi nu s-o mai întors...
...da să ieşim din speculaţiile formării poporului gabonez şi să ne ancorăm în meandrele prezentului... cum spuneam: se pune de grevă... când se află, noi pe aici veseli: hip hip ura!!! băgăm oraş!!!... schimbăm un pic menu-ul şi bem şi o bericioaică că timp liber o să fie căcălău... că durează măcar vreo două, trei zile, altfel nu se numeşte grevă... vine şi ziua aia când tot gabonezu’ se pune pe revendicări...
...ora pornirii acţiunii de protest: luni zero de noapte... cum bine stă unui mândru popor, ca cel gabonez, greva începe cu o amânare... se amână pentru a doua zi... pe semne, că mai e de lucrat la strigături, la huiduieli, de scris pancarte şi mai ales de umplut peturile cu piatră de aia bună care face mult zornăit...
...eu ca românu, da’ şi francezii de prin preajmă ne temem pentru sănătatea noastră şi prima grijă e să întrebăm bucătaru’ dacă şi dânsu’ se alatură protestului... răspunsul vine ca o piatră în moalele capului: da, desigur, că da, că şi el e gabonez... panica se instalează... şi apare şi întrebarea firescă: ”şi noi, ce o să mâncăm?”... el ne spune că o să asigure doar strictul necesar şi anume un croissant şi apă minerală şi cazurile de urgenţa când la cerere o să ţi se facă o omletă, da’ numa’ cu depeşă de la medic...
...deja mă gândeam la câţi decibeli scoşi de stomac trebuie să merg la doctor pentru a lua scutire pentru omletă... apoi mi-am revenit, după ce un coleg mi-a spus că ştie el un restaurant unde se mănâncă foarte bine şi mai ieftin... nu trebuie să te duci doar în ziua de salar... zis şi făcut...
...ne înhăităm mai mulţi, asa un grup de vreo patru inşi, şi mergem la o bere şi la o friptană prin oraş... pasu’ e sprinten că „foamea a îngenuncheat popoare” şi luăm un taxi, în care şoferul era un băiet de băiet, de ăsta, de după „hut-urile gri”, şi a cărui maşină avea volanul cu blană şi cd la oglindă, şi în care, şi noi ne integrăm în atmosferă şi scoatem mâinile pe geam, da’ nu ca să ne dăm şmecheri, ci ca să ţinem portierele să nu se deschidă în mers... blana era, pe semne, de pe la vreo animală de asta, care se mai mănâncă doar pe aici, cu sos de usturoi, şi care în alte parţi e pe cale de dispariţie, şi e ocrotită de numa’ numa’... da’ nu suntem noi acu’ de pe la Greenpeace să apăram fauna protejată...
...ajungem, plătim omului... fac şi o cruce cu limba, că am ajuns întreg cu aşa maşină... în faţă, coborâm nişte scări, pe lângă malul un rău navigabil, care e, ca şi prin Paris, şi taie oraşul în două şi în care plutesc sacoşe şi peturi...apoi văd restaurantul...arată bine... ne punem la masă şi vine şi „fata”, adică mamaia că a fost colegă cu Napoleon, da’ se ţine bine... ne trânteşte un „bon soir” şi un „bien vienu a la Canal”... mi se taie puţin apetitul... sper ca mâncarea să fie mai bună decât ce îndică numele restaurantului... se comandă... prietenul, care ne a adus până aici, în Canal, spune şi pentru noi... se cere specialitatea casei...
...eu deja îmi imaginam o friptură suculentă asezonată cu tot felu’ şi pe lângă ea şi un sos de aurolac, că doar suntem în canal...:))
...vine şi mâncarea: ”antillope au chocolait”... deja îmi făceam griji pentru indigestia pe care am să o am după...
...acu’, că verişoara Sandei Marin are puţină treabă şi e plecată, am să spun ce şi cu: deci antilopa: muschiuleţ, cu un os să se vadă că nu e altceva, cu sos de cacao, care nu e dulce ci din contra, e foarte bun la gust, picant şi în acelaşi timp puţin acruţ, şi ca şi garnitură am banane verzi fierte şi cu manioc copt pe plită, ca la bunica gaboneză la ţară... mănânc pe nerespirate, aproape, încântat, de descoperirea culinară, chiar dacă aici tot ce zboară, târăşte sau zburdă pe savană se mănâncă, nu sunt toate aşa de rele la gust precum sună...
....se soarbe apoi o bere şi apoi se lasă să se sedimentează capra bine... sărumâna pentru masă...
...da să ieşim din speculaţiile formării poporului gabonez şi să ne ancorăm în meandrele prezentului... cum spuneam: se pune de grevă... când se află, noi pe aici veseli: hip hip ura!!! băgăm oraş!!!... schimbăm un pic menu-ul şi bem şi o bericioaică că timp liber o să fie căcălău... că durează măcar vreo două, trei zile, altfel nu se numeşte grevă... vine şi ziua aia când tot gabonezu’ se pune pe revendicări...
...ora pornirii acţiunii de protest: luni zero de noapte... cum bine stă unui mândru popor, ca cel gabonez, greva începe cu o amânare... se amână pentru a doua zi... pe semne, că mai e de lucrat la strigături, la huiduieli, de scris pancarte şi mai ales de umplut peturile cu piatră de aia bună care face mult zornăit...
...eu ca românu, da’ şi francezii de prin preajmă ne temem pentru sănătatea noastră şi prima grijă e să întrebăm bucătaru’ dacă şi dânsu’ se alatură protestului... răspunsul vine ca o piatră în moalele capului: da, desigur, că da, că şi el e gabonez... panica se instalează... şi apare şi întrebarea firescă: ”şi noi, ce o să mâncăm?”... el ne spune că o să asigure doar strictul necesar şi anume un croissant şi apă minerală şi cazurile de urgenţa când la cerere o să ţi se facă o omletă, da’ numa’ cu depeşă de la medic...
...deja mă gândeam la câţi decibeli scoşi de stomac trebuie să merg la doctor pentru a lua scutire pentru omletă... apoi mi-am revenit, după ce un coleg mi-a spus că ştie el un restaurant unde se mănâncă foarte bine şi mai ieftin... nu trebuie să te duci doar în ziua de salar... zis şi făcut...
...ne înhăităm mai mulţi, asa un grup de vreo patru inşi, şi mergem la o bere şi la o friptană prin oraş... pasu’ e sprinten că „foamea a îngenuncheat popoare” şi luăm un taxi, în care şoferul era un băiet de băiet, de ăsta, de după „hut-urile gri”, şi a cărui maşină avea volanul cu blană şi cd la oglindă, şi în care, şi noi ne integrăm în atmosferă şi scoatem mâinile pe geam, da’ nu ca să ne dăm şmecheri, ci ca să ţinem portierele să nu se deschidă în mers... blana era, pe semne, de pe la vreo animală de asta, care se mai mănâncă doar pe aici, cu sos de usturoi, şi care în alte parţi e pe cale de dispariţie, şi e ocrotită de numa’ numa’... da’ nu suntem noi acu’ de pe la Greenpeace să apăram fauna protejată...
...ajungem, plătim omului... fac şi o cruce cu limba, că am ajuns întreg cu aşa maşină... în faţă, coborâm nişte scări, pe lângă malul un rău navigabil, care e, ca şi prin Paris, şi taie oraşul în două şi în care plutesc sacoşe şi peturi...apoi văd restaurantul...arată bine... ne punem la masă şi vine şi „fata”, adică mamaia că a fost colegă cu Napoleon, da’ se ţine bine... ne trânteşte un „bon soir” şi un „bien vienu a la Canal”... mi se taie puţin apetitul... sper ca mâncarea să fie mai bună decât ce îndică numele restaurantului... se comandă... prietenul, care ne a adus până aici, în Canal, spune şi pentru noi... se cere specialitatea casei...
...eu deja îmi imaginam o friptură suculentă asezonată cu tot felu’ şi pe lângă ea şi un sos de aurolac, că doar suntem în canal...:))
...vine şi mâncarea: ”antillope au chocolait”... deja îmi făceam griji pentru indigestia pe care am să o am după...
...acu’, că verişoara Sandei Marin are puţină treabă şi e plecată, am să spun ce şi cu: deci antilopa: muschiuleţ, cu un os să se vadă că nu e altceva, cu sos de cacao, care nu e dulce ci din contra, e foarte bun la gust, picant şi în acelaşi timp puţin acruţ, şi ca şi garnitură am banane verzi fierte şi cu manioc copt pe plită, ca la bunica gaboneză la ţară... mănânc pe nerespirate, aproape, încântat, de descoperirea culinară, chiar dacă aici tot ce zboară, târăşte sau zburdă pe savană se mănâncă, nu sunt toate aşa de rele la gust precum sună...
....se soarbe apoi o bere şi apoi se lasă să se sedimentează capra bine... sărumâna pentru masă...
Subscribe to:
Posts (Atom)
Subscribe To
Posts
All Comments
Subscribe To
Posts
All Comments