About Me
Showing posts with label desert. Show all posts
Showing posts with label desert. Show all posts
Tuesday, September 11, 2007
…in care calatoresc spre tarile calde, unde oricum ii mai racoare decat la noi…
9:03 PM | 
Publicat de
radu bailau
Cum de mai multe ori am spus, cand ajungi in Bucuresti te ia asa cu naspa, parca te incearca o greata, parca vrei ceva cu lemon... ajung pe aeroport aceeasi duduie la check-in care ca si luna trecuta sau acu doua luni, nu mai stiu exact, nu poate sa mi dea biletu’ care e platit in avans ca cica nu am visa de Gabon... o iau cu frumosu ca am zis ca ziua e lunga si nu are rost sa ma enervez de pe acum... ii mai explic o data cu mam facut si data trecuta si ii spun ce si cum... imi spune ca parca isi aminteste de mine si parca stie ca s-a rezolvat... pai sa facem la fel si tura asta ii spun. Da s-ar putea da’ numa’ ca acuma are un sef nou care nu stie despre ce vorba si trebuie expusa iarasi situatia... enervandu-ma ii spun ca la a treia oara am sa izbucnesc si nu o sa fie frumos...mai pun acolo inca jumatate de ora la asteptat... se rezolva intr-un final...
Iau sa ma duc sa mananc un croissant, o gogoasa, un corn cu rahat... ma duc la singurul restaurant deschis la cinci dimineata sa iau ceva la ghiozdanel...cer un croissant (nu aveau nicio fantezie cu rahat) si o apa plata cu ceva lamaie...pentru greata... Pai ce sa zic la cat costa croissantu’ cu unt, respectiv zece lei, venea sigur de pe Champs de pe colt dela Patiseria aia faina, iar apa care era sapte lei cincizeci jumatea (nici macar o caldare), venise sigur pe jos de la Izvorul Alb la Bucuresti, sau facuse cu mana si o luase cineva la ia „ma-nene” si daduse multi bani pe ocazie, si de asta se vindea asa de scump, ca asa nu prea vad cum e cu putinte sa fie mai scump decat la Paris de mancat pe Otopeni...
Ajungand la Paris sa vezi si sa nu crezi: afara erau doispe’ grade la ora zece dimineata... frugutz mai si ploua...eu in pescaresti si cu camasa vaporoasa ca in Romanica era naduf... se uitau toti bizar asa prin aeroport...ca ei aveau si gecutele in dotare...chiar un african asa mai friguros facuse un exces de zel si geaca aia cu blana la guler...
De la Paris ajung cum toata lumea stie la Libreville. De acolo ma bag la asteptat avionul ce ma duce mai departe la Port-Gentil... m-am inarmat cu o supradoza de asteptare stiind ce am patit data trecuta cand am asteptat vreo patru ore... aveam avion pe la sapte ora locala...ei nu ti spun ca deodata numa’ aud ca avionu pleaca si sa ma indrept spre imbarcare...deci s-a hotarat asa ca pilotu’ mai are ceva de facut in seara aceea si programu asta de zbor ii incurca viata...asa ca s-a enervat s-a sculat de la masa a intrat in avion si a zis:”eu m-am plictisit si mai am si treaba asa ca plec!”...si a plecat...am plecat mai devreme cu vreo ora jumate’.
Eu m-am bucurat tare ca era vreme si de bere...
Ajuns dupa dushnitza am purces cu un sarb, Darko, sa mancam ceva ca eram naspa rau cu stomacele dupa avion. Stie el un locsor asa unde se mananca peste din acvariu, asa de proaspat nu de viu; am intrat o dugheana, cam cum era terasa Yes inainte de renovare, dar care era plina ochi de mushterii; se manca... amicul meu sarb imi recomanda ceva frigarui de peste care se dovedesc o alegere buna...dar numai dupa aperitivul de avocado umplute cu creveti si spurcate cu o idee de pili-pili...pili-pili e ceva atat de iute ca te ia mama naibii...nu stiu ce se intampla iti ramane senzatia de „iute” si dupa o jumate de zi...s-a mancat copios si ieftin...de retinut.
De vreme ce mai e de adaugat?!... 27 de grade cand am aterizat...intre timp se si mai racorise...vreo 25...lejer...trai neneaca...din punctu asta de vedere ii mai bine decat acasa...
Iau sa ma duc sa mananc un croissant, o gogoasa, un corn cu rahat... ma duc la singurul restaurant deschis la cinci dimineata sa iau ceva la ghiozdanel...cer un croissant (nu aveau nicio fantezie cu rahat) si o apa plata cu ceva lamaie...pentru greata... Pai ce sa zic la cat costa croissantu’ cu unt, respectiv zece lei, venea sigur de pe Champs de pe colt dela Patiseria aia faina, iar apa care era sapte lei cincizeci jumatea (nici macar o caldare), venise sigur pe jos de la Izvorul Alb la Bucuresti, sau facuse cu mana si o luase cineva la ia „ma-nene” si daduse multi bani pe ocazie, si de asta se vindea asa de scump, ca asa nu prea vad cum e cu putinte sa fie mai scump decat la Paris de mancat pe Otopeni...
Ajungand la Paris sa vezi si sa nu crezi: afara erau doispe’ grade la ora zece dimineata... frugutz mai si ploua...eu in pescaresti si cu camasa vaporoasa ca in Romanica era naduf... se uitau toti bizar asa prin aeroport...ca ei aveau si gecutele in dotare...chiar un african asa mai friguros facuse un exces de zel si geaca aia cu blana la guler...
De la Paris ajung cum toata lumea stie la Libreville. De acolo ma bag la asteptat avionul ce ma duce mai departe la Port-Gentil... m-am inarmat cu o supradoza de asteptare stiind ce am patit data trecuta cand am asteptat vreo patru ore... aveam avion pe la sapte ora locala...ei nu ti spun ca deodata numa’ aud ca avionu pleaca si sa ma indrept spre imbarcare...deci s-a hotarat asa ca pilotu’ mai are ceva de facut in seara aceea si programu asta de zbor ii incurca viata...asa ca s-a enervat s-a sculat de la masa a intrat in avion si a zis:”eu m-am plictisit si mai am si treaba asa ca plec!”...si a plecat...am plecat mai devreme cu vreo ora jumate’.
Eu m-am bucurat tare ca era vreme si de bere...
Ajuns dupa dushnitza am purces cu un sarb, Darko, sa mancam ceva ca eram naspa rau cu stomacele dupa avion. Stie el un locsor asa unde se mananca peste din acvariu, asa de proaspat nu de viu; am intrat o dugheana, cam cum era terasa Yes inainte de renovare, dar care era plina ochi de mushterii; se manca... amicul meu sarb imi recomanda ceva frigarui de peste care se dovedesc o alegere buna...dar numai dupa aperitivul de avocado umplute cu creveti si spurcate cu o idee de pili-pili...pili-pili e ceva atat de iute ca te ia mama naibii...nu stiu ce se intampla iti ramane senzatia de „iute” si dupa o jumate de zi...s-a mancat copios si ieftin...de retinut.
De vreme ce mai e de adaugat?!... 27 de grade cand am aterizat...intre timp se si mai racorise...vreo 25...lejer...trai neneaca...din punctu asta de vedere ii mai bine decat acasa...
Etichete:
Moldovan in Yemen.
Dupa cum spuneam mai devreme a trebuit sa ma trezesc cu noaptea in cap pentru a ajunge la aeroport si a lua avionul spre Ryan…
Ryan are aeroportul pe o plaja. Se aterizeaza doar daca nu a fost furtuna in larg si daca nu sunt valuri mari pentru a lua pista…
Ajung in aeroport. Suntem cu totul cinci:mare boss pe aici, italianu, un Yemeni si un Indian. Ne asteapta doua masini…
Dar sunt probleme nu a venit armata. Asta cica e pentru mine. Trebuie de aici sa mai mergem prin desert vreo 5 ore… Am cu mine un soldat. Cam slabutz el asa, da’ a fost si bolnavior…ma gandesc ca daca ma tip o data la el se pierde… Halal paza si la astia…mi se spune cu entuziasm ca acu vreo saptamana unu s-a enervat si a omorat un American, doi canadieni, un neamt si unu de al lor ca era in cale, apoi s-a sinucis…si toate astea pentru ca se certase cu unu din canadieni…nebuni nu?
In fine imi revin din starea in care ma bagase povestirea…ma informeaza ca nu am voie sa am camera asupra mea, cand trecem pe la un punct de control si ca va trebui sa o ascund…
Pornim in sfarsit dupa ce am stat in soare vreo ora jumate…vremea e naspa tocmai plecasem din Romania, unde gradele erau vecine de zero si ajunsesem aici in Ryan la vreo 33 de grade si cu o umezeala mare…curgea apa de pe mine... astia poarta niste fuste lungi parca abia au iesit de la dus sa nu sa opareasca la fudulii…eu eram cu gecutza…
Ne indepartam de mare si incepem sa urcam spre podisul inalt. Peisajul e de vis…vorba unui prieten: ceva enorm…canioane pe care le urcam pe singura sosea asfaltata; trecem de mai multe puncte de control… ajungem la un restaurant; un popas, un fel de Canay, unde poti si sa mananci, si sa te pisi si sa ti cumperi o camila…sau ceva symbolic…
Soferul si militarii imi spun ca trebuie sa imbuce ceva ca nu mai pot rezista fara mancare…
Sfaturile mele de pe avion, cand am vorbit cu o frantuzoica si care me-a spus sa am grija unde mananc si mai ales ce mananc…ca salmonella si alte rubedenii de ale ei is cat casa pe aici…creste salmonella prin Yemen cat porcu pe la noi…s-a facut anu asta…
Ma duc sa mi iau tigari, in timp ce companionii mei s-au si instalat la masa si isi asteapta haleala care se face oleaca mai colea unde-s mustele mai grase…
Trec pe langa unu cu o masuta, daca va mai amintiti asa prin 90 cum stateau tiganii cu seminte si bomboane de zahar, asta avea masa acoperita cu o panza nelasand sa se vada ce are de fapt de vanzare…ma opreste si ma trage de maneca mai aproape de taraba…da panza la o parte si ce sa vezi pistoale tata!!! De vanzare mai mari, mai mititele cam la vreo 200 de euro buc si bonus primul incarcator plin... valeu!!! si scot un tipat scurt…pe mine astia la punctele de control ma cauta de camere de filmat si astia vand mai incolo la un scuipat distanta pistoale si pusti…
Am refuzat oferta aratandu-i semnul flower-power si improscandu-l cu un “peace-day” printre dinti…
Am continuat sa ma duc sa mi iau tigari…mi am luat Rothmans made in Yemen. Tari cu draci, nu asa si iuti parka erau Camel fara filtru…
Am luat si o nuca de cocos verde pe care mi a taiat-o vanzatorul si din care am baut laptele…bun ce sa mai zic mai ales ca era vreo 20 de centi…
Gata am imbarcat si am pornit…mai departe ajungem undeva sus pe la vreo 1500 m deasupra marii si urmarim soseaua care e singurul punct de alta culoare in peisaj Masinile trec rar pe aici…si cand trec is pline se mai opresc asa pe mijloc, soferii isi mai dau buna ziua…isi mai povestesc viata…
Dupa vreo 3 ore si jumate iesim de pe asfalt si trecem pe off-road…soferu inca e tot in jur de 120 km pe ora chiar daca nu e drum e Toyota Land-Cruiser 4x4…sa ne traiasca…amortizoarele cam tari…se batatoreste toata “coaja de portocala” de pe o buca…
Frumos desertul…Se vad pe langa drum si cateva camile…
Ajungem in sfarsit in perimetru… urmeaza un control amanuntit…in bagaje…ni se inventariaza electronicele…camera, memorii, laptop…masina de tuns…flash-memory…
Suntem doar trei europeni aici din care doar doi albi…campul e pazit si regulile de plimbare sunt stricte…atata spatiu si cateodata te simti ca in lagar…nu prea poti sa mergi singur pe nicaieri mai ales pentru un European…trebuie scris..patalama la mana…
De cum am ajuns, ca fiecare moldovean, am intrebat de restaurant desigur. Mi s-a spus ca e unul pentru chinezi si Yemeni si unu pentru mine italian si francez. Avem deci bucatarul nostru…bun asa!…da pana la urma mi-a iesit pe ochi de vreo 7 zile mananc pui si vacutza cu orez si variatiuni pe tema data: pui cu curry si orez, pui si orez cu curry…vreau o bucata de slana de aia de a noastra ca sapunu…
Ca sa ajung unde e nevoie…imi trebuie un militar, un sofer si o masina…asa ca infiecare zi intarzii pentru ca ori militaru e la rugaciune, ori soferu’...de la un timp m-am plictisit si am inceput sa merg cu autobuzul...in care eu sunt undeva la mijloc...in jumatatea din fata stau arabii...iar in cea din spate stau chinezii...apogeul se atinge cand incep lectiile de limba si cultura araba respectiv chineza predate de unii celorlalti...si invers...
E jale!!!...doua limbi asa melodice...araba: limba care cand e vorbita seamana cu sunetele scoase in dimineata de mahmureala iar cealalta, chineza, cu tipetele scoase atunci cand cineva iti da foc cu bricheta la cioc...(prietenii stiu de ce)...ce mai, ca si cum te-ar arde cineva...si mai si chinezii nu pronunta „R” ei au ceva asemanator ca atunci cand iti sare cd-ul...
Dupa juma de ora de mers si cu atata fonetica nu te mai intelegi nici in gand pe tine insuti...
Ce mai m-am ajuns toti se poarta cu mine ca si cu oul...”urmeaza sa va cada un puf!”...militari escorta, sofer, bucatar, ma simt ca un sef de stat de lume a treia, de prin Africa...mai grav e ca a inceput sa-mi placa...
S-a ajuns moldovanu’...dar stiti de ce pentru ca si astia au auzit ca „cine se pune cu frate moldovan giu nu iesa”!!!
PS: Oare ce face Janet Jackson amuia?
Ryan are aeroportul pe o plaja. Se aterizeaza doar daca nu a fost furtuna in larg si daca nu sunt valuri mari pentru a lua pista…
Ajung in aeroport. Suntem cu totul cinci:mare boss pe aici, italianu, un Yemeni si un Indian. Ne asteapta doua masini…
Dar sunt probleme nu a venit armata. Asta cica e pentru mine. Trebuie de aici sa mai mergem prin desert vreo 5 ore… Am cu mine un soldat. Cam slabutz el asa, da’ a fost si bolnavior…ma gandesc ca daca ma tip o data la el se pierde… Halal paza si la astia…mi se spune cu entuziasm ca acu vreo saptamana unu s-a enervat si a omorat un American, doi canadieni, un neamt si unu de al lor ca era in cale, apoi s-a sinucis…si toate astea pentru ca se certase cu unu din canadieni…nebuni nu?
In fine imi revin din starea in care ma bagase povestirea…ma informeaza ca nu am voie sa am camera asupra mea, cand trecem pe la un punct de control si ca va trebui sa o ascund…
Pornim in sfarsit dupa ce am stat in soare vreo ora jumate…vremea e naspa tocmai plecasem din Romania, unde gradele erau vecine de zero si ajunsesem aici in Ryan la vreo 33 de grade si cu o umezeala mare…curgea apa de pe mine... astia poarta niste fuste lungi parca abia au iesit de la dus sa nu sa opareasca la fudulii…eu eram cu gecutza…
Ne indepartam de mare si incepem sa urcam spre podisul inalt. Peisajul e de vis…vorba unui prieten: ceva enorm…canioane pe care le urcam pe singura sosea asfaltata; trecem de mai multe puncte de control… ajungem la un restaurant; un popas, un fel de Canay, unde poti si sa mananci, si sa te pisi si sa ti cumperi o camila…sau ceva symbolic…
Soferul si militarii imi spun ca trebuie sa imbuce ceva ca nu mai pot rezista fara mancare…
Sfaturile mele de pe avion, cand am vorbit cu o frantuzoica si care me-a spus sa am grija unde mananc si mai ales ce mananc…ca salmonella si alte rubedenii de ale ei is cat casa pe aici…creste salmonella prin Yemen cat porcu pe la noi…s-a facut anu asta…
Ma duc sa mi iau tigari, in timp ce companionii mei s-au si instalat la masa si isi asteapta haleala care se face oleaca mai colea unde-s mustele mai grase…
Trec pe langa unu cu o masuta, daca va mai amintiti asa prin 90 cum stateau tiganii cu seminte si bomboane de zahar, asta avea masa acoperita cu o panza nelasand sa se vada ce are de fapt de vanzare…ma opreste si ma trage de maneca mai aproape de taraba…da panza la o parte si ce sa vezi pistoale tata!!! De vanzare mai mari, mai mititele cam la vreo 200 de euro buc si bonus primul incarcator plin... valeu!!! si scot un tipat scurt…pe mine astia la punctele de control ma cauta de camere de filmat si astia vand mai incolo la un scuipat distanta pistoale si pusti…
Am refuzat oferta aratandu-i semnul flower-power si improscandu-l cu un “peace-day” printre dinti…
Am continuat sa ma duc sa mi iau tigari…mi am luat Rothmans made in Yemen. Tari cu draci, nu asa si iuti parka erau Camel fara filtru…
Am luat si o nuca de cocos verde pe care mi a taiat-o vanzatorul si din care am baut laptele…bun ce sa mai zic mai ales ca era vreo 20 de centi…
Gata am imbarcat si am pornit…mai departe ajungem undeva sus pe la vreo 1500 m deasupra marii si urmarim soseaua care e singurul punct de alta culoare in peisaj Masinile trec rar pe aici…si cand trec is pline se mai opresc asa pe mijloc, soferii isi mai dau buna ziua…isi mai povestesc viata…
Dupa vreo 3 ore si jumate iesim de pe asfalt si trecem pe off-road…soferu inca e tot in jur de 120 km pe ora chiar daca nu e drum e Toyota Land-Cruiser 4x4…sa ne traiasca…amortizoarele cam tari…se batatoreste toata “coaja de portocala” de pe o buca…
Frumos desertul…Se vad pe langa drum si cateva camile…
Ajungem in sfarsit in perimetru… urmeaza un control amanuntit…in bagaje…ni se inventariaza electronicele…camera, memorii, laptop…masina de tuns…flash-memory…
Suntem doar trei europeni aici din care doar doi albi…campul e pazit si regulile de plimbare sunt stricte…atata spatiu si cateodata te simti ca in lagar…nu prea poti sa mergi singur pe nicaieri mai ales pentru un European…trebuie scris..patalama la mana…
De cum am ajuns, ca fiecare moldovean, am intrebat de restaurant desigur. Mi s-a spus ca e unul pentru chinezi si Yemeni si unu pentru mine italian si francez. Avem deci bucatarul nostru…bun asa!…da pana la urma mi-a iesit pe ochi de vreo 7 zile mananc pui si vacutza cu orez si variatiuni pe tema data: pui cu curry si orez, pui si orez cu curry…vreau o bucata de slana de aia de a noastra ca sapunu…
Ca sa ajung unde e nevoie…imi trebuie un militar, un sofer si o masina…asa ca infiecare zi intarzii pentru ca ori militaru e la rugaciune, ori soferu’...de la un timp m-am plictisit si am inceput sa merg cu autobuzul...in care eu sunt undeva la mijloc...in jumatatea din fata stau arabii...iar in cea din spate stau chinezii...apogeul se atinge cand incep lectiile de limba si cultura araba respectiv chineza predate de unii celorlalti...si invers...
E jale!!!...doua limbi asa melodice...araba: limba care cand e vorbita seamana cu sunetele scoase in dimineata de mahmureala iar cealalta, chineza, cu tipetele scoase atunci cand cineva iti da foc cu bricheta la cioc...(prietenii stiu de ce)...ce mai, ca si cum te-ar arde cineva...si mai si chinezii nu pronunta „R” ei au ceva asemanator ca atunci cand iti sare cd-ul...
Dupa juma de ora de mers si cu atata fonetica nu te mai intelegi nici in gand pe tine insuti...
Ce mai m-am ajuns toti se poarta cu mine ca si cu oul...”urmeaza sa va cada un puf!”...militari escorta, sofer, bucatar, ma simt ca un sef de stat de lume a treia, de prin Africa...mai grav e ca a inceput sa-mi placa...
S-a ajuns moldovanu’...dar stiti de ce pentru ca si astia au auzit ca „cine se pune cu frate moldovan giu nu iesa”!!!
PS: Oare ce face Janet Jackson amuia?
Subscribe to:
Posts (Atom)
Subscribe To
Posts
All Comments
Subscribe To
Posts
All Comments