ridicarea cotidianului la starea filosofica

Asa, care va sa zica iesise si Harry Potter partea n-shpea… asteptam sa ma duc ca vazui un trailer si am vrut sa vad ce efecte speciale au mai gasit meseriasii in domeniu...

Trebuie precizat ca nu am vazut decat vreo doua parti din toate cele pentru ca nu sunt un fan Harry... dar la o adica, as putea oricand sa devin un fan, macar asa o data al tinerei Hermione...

Cumparat tortilla de la intrare, (care intre noi fie vorba ii mai scumpa decat filmul in sine), si purces la vizionat... juma de ora de reclame, apoi incepe asa spectaculos, cu niste fumuri ce darama un pod prin londra de azi, apoi inca un zbor doua, si se termina ...dupa mine s a terminat in primele 20 min. Apoi ceva siripos o actiune asa sa-si justifice si scenaristii salaru’...Cand am vazut ca o ia prin loboda ma gandii ca hopa o crescut Harry si o inceput sa aiba si dansu ceva feeling prin pantalon, si imi spusei ca tre sa bage o scena ceva mai interzisa mai un schimbat de chewing gum frantuzesc...ca doar cand s-or apucat astia de uitat la Potter erau mici da de amuia is mai crescuti...

Dezamagirea cat casa... pana si sosu de branza al tortillei nu prea avu gust...pe timpu’ filmului...

Nu stiu daca si cartea e la fel, ca nu is din biblioteca mea, dar daca ma roaga careva sa i dau vreun sfat sa-l vada ii spun sa ia trei beri si sa stea cuminte ca-i crunt!

Nu mai stiu cum sunt pe la noi pe acasa, prin Romania, farmaciile dar sa vedeti cum sunt pe la „noi” pe aci prin Congo...

Intr-o zi ma durea oarece si pleacai spre farmacie sa gasesc o pastila ceva... trebuie reteta nu trebuie reteta...sa ma duc la doctor, la vraciu local, sau la farmazoana... nu stiam... Ce ii drept e si prima data cand se intampla sa ma doara alea alea prin Pointe Noire.

Pentru studentele la juridic trebuie mentionat ca de la penultima postare pe bloguletz si pana amu' m-am mutat cu catel, si cu purcel dar mai ales cu tantar burdujit cu malarie, din prefrumosul Gabon in tara exilului romanesc Congo.... Brazzaville desigur ca-i mai denadejde decat Kinshasa unde isi mai dau drumu la sange...

Deci ca stabiliram locul actiunii plimbarea avu loc asa mai pe zapada pe la noi, mai pe arsita la astia, in Congo...

Ca sa nu o mai lungesc cand sa ajung la farmacie dau cu ochii mai la doi de usa asa puzderie de tarabe care stau toata ziua cu o umbrela sa nu strice seru' fiziologic, cu tot felul de medicamente care mai expirate care mai noi, adica in termen, aduse de prin Europa... Tot felul de la Piafene la cele mai grele hipnotice pana la de astea de puterea ursului... gasesti tot ce vrei vointa si cativa firfirei sa detii... si ti faci o trusa medicala de toata frumusetea....

Acu' stiu eu niste baieti care ofteaza la gandu' ca nu s-a pus asa maxi-taxi direct „camine T.Vladimirescu-bazar Pointe-Noire”, sa aiba si sangele lor parte de un coctail medicamentos mai serios nu tu doar cateun piafen cu vodka ca ii mai greu cu diazepanul...

Ca sa fie cu tot tacamul am si pozele... mie mi-a fost cam greu (spre imposibil) sa le iau si de aceea trebuie sa-i multumesc lui Diane pentru ele...

"Scrisoare către ţara mea

                  Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.

                Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

               Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.

                Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…

                   Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare)...

(continuare pe http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html )

            Nu cred ca ma obosesc chiar toate lucrurile ce sunt prezentate aci de Dl Ionescu, dar poate de la multe alte maruntisuri... nu sunt obosit dar de fiecare data cand ma intorc acasa simt oboseala din textul articolului....

           Ca unul care traiesc departe de Romania singura mea legatura cu tara in afara telefonului este presa online... dar la sfarsit ajung sa mi dau seama ca ma obosesc si mai tare...ca Romania Reala e departe de Romania Politica... is filme diferite...  

           Scrisoarea cred ca trebuie luata si analizata ca pe descriere a sistemului a realitatii romanesti, a starii de fapt, in fata caruia mai toti au  inceput sa raspunda cu indiferenta si mai ales cu oboseala... nu i se mai opune rezistanta, cum bine comenta cineva....

          Ultimile mari dezbateri a tuturor locuitorilor din Pipera si a mai toti analistilor obositi de pe ecrane vizavi de problema arestarii lui Becali nu fac decat sa oboseasca si orarecum sa confirme ce zice acest Ion Ionescu...

Ma tem ca suntem cam multi Ionesti...